‘U VINNIMARE

(di A. Moraca)

 

‘Na vota se fhacìa ‘na fhesta ranne

quannu venìa ru tiempu ‘e vinnimare.

Ognunu priparava tine e vutti

ccu’ ra speranza de l’inchjre tutti.

 

‘E fhimmine coglianu a rappu a rappu,

i picciuli portavanu i panari,

l’uomini pue, ccu’ ciucci e ccu’ varrili,

portavanu lu fruttu a chili a chili.

 

Intra ‘a cantina pue se macinava

e cumu nu’ criaturu s’ammantava.

Avìa de fhermentare due jornate

e dopu avìa de essere cacciatu.

 

Intra le vutte ‘u mustu pue dormìa

E ‘u juornu ‘e San Martinu se rapìa,

E chiru juornu, miraculu divinu,

‘u mustu diventava chjaru vinu.

 

‘U contadinu pue lu travasava

e ccu’ orgogliu a tutti nne dunava,

de tutti l’atri vini era ru miegliu

ca’ d’’a fhatiga sua era ru fhigliu.

 

‘A sira, quannu stancu du lavuru

se ricoglìa a ra casa, a ru scuratu,

‘a prima cosa chi desiderava

era nu’ pocu ‘e vinu già spillatu.

 

‘Na parte s’’a stipava ppe’ ra casa,

‘na parte ppe’ rigalu de Natale

e tuttu l’atru pue venìa vinnutu

ppe’ dare a ra fhamiglia granne aiutu.

 

Oje li tiempi sunu assai canciati,

‘e vigne su’ perdute, abbannunate,

se cumpra tuttu,d’’a A fhina a ra zeta,

ca’ ‘a sacca è chjna e ra fhatiga fheta.