‘U VINNIMARE
(di A. Moraca)
‘Na vota se fhacìa ‘na fhesta ranne
quannu venìa ru tiempu ‘e vinnimare.
Ognunu priparava tine e vutti
ccu’ ra speranza de l’inchjre tutti.
‘E fhimmine coglianu a rappu a rappu,
i picciuli portavanu i panari,
l’uomini pue, ccu’ ciucci e ccu’ varrili,
portavanu lu fruttu a chili a chili.
Intra ‘a cantina pue se macinava
e cumu nu’ criaturu s’ammantava.
Avìa de fhermentare due jornate
e dopu avìa de essere cacciatu.
Intra le vutte ‘u mustu pue dormìa
E ‘u juornu ‘e San Martinu se rapìa,
E chiru juornu, miraculu divinu,
‘u mustu diventava chjaru vinu.
‘U contadinu pue lu travasava
e ccu’ orgogliu a tutti nne dunava,
de tutti l’atri vini era ru miegliu
ca’ d’’a fhatiga sua era ru fhigliu.
‘A sira, quannu stancu du lavuru
se ricoglìa a ra casa, a ru scuratu,
‘a prima cosa chi desiderava
era nu’ pocu ‘e vinu già spillatu.
‘Na parte s’’a stipava ppe’ ra casa,
‘na parte ppe’ rigalu de Natale
e tuttu l’atru pue venìa vinnutu
ppe’ dare a ra fhamiglia granne aiutu.
Oje li tiempi sunu assai canciati,
‘e vigne su’ perdute, abbannunate,
se cumpra tuttu,d’’a A fhina a ra zeta,
ca’ ‘a sacca è chjna e ra fhatiga fheta.